Create Web Design

Amendă record pentru WhatsApp în UE. Aplicaţia nu le-a spus utilizatorilor cum sunt colectate şi utilizate datele lor

Amendă record pentru WhatsApp în UE. Aplicaţia nu le-a spus utilizatorilor cum sunt colectate şi utilizate datele lor

Compania WhatsApp, deţinută de Facebook, a fost amendată cu suma record de 225 de milioane de euro de către autoritatea de supraveghere a datelor din Irlanda pentru încălcarea regulilor UE privind confidenţialitatea datelor, conform CNBC.

 

Autoritatea de reglementare a declarat că WhatsApp nu le-a spus europenilor cum sunt colectate şi utilizate datele lor personale, precum şi modul în care împarte datele cu Facebook.

Autoritatea a dispus ca platforma, care este utilizată de 2 miliarde de oameni din întreaga lume, să îşi modifice politicile de confidenţialitate şi modul în care comunică cu utilizatorii, astfel încât să respecte legislaţia europeană. În consecinţă, WhatsApp poate fi nevoit să îşi extindă politica de confidenţialitate, pe care unii utilizatori şi companii au criticat-o deja pentru că este prea complexă.

Un purtător de cuvânt al WhatsApp a declarat pentru CNBC că firma intenţionează să conteste decizia. WhatsApp afirmă, pe site, că oferă Facebook numerele de telefon, datele tranzacţiilor, interacţiunile comerciale, informaţiile dispozitivului mobil, adresele IP şi alte informaţii.

Amenda este cea mai mare pe care autoritatea de reglementare irlandeză a aplicat-o pentru încălcările Regulamentului general privind protecţia datelor din Europa sau GDPR. GDPR cere ca companiile să fie clare şi sincere cu privire la modul în care utilizează datele clienţilor.

Legislaţia – aprobată în aprilie 2016 şi aplicată din 2018 – a înlocuit o lege anterioară numită Directiva privind protecţia datelor şi are ca scop armonizarea normelor în întregul bloc de 28 de naţiuni. În iulie, autoritatea de reglementare a datelor din Luxemburg a amendat Amazon cu 746 milioane de euro pentru încălcarea regulilor GDPR.

Google a fost amendată cu 50 de milioane de euro de către autoritatea de reglementare a confidenţialităţii din Franţa, CNIL, în 2019, pentru încălcări ale GDPR.

 

 

 

 

Sursa

administrator

    Related Articles

    Faci un comentariu sau dai un răspuns?

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *